Liana Stanciu raspunde lui Basescu

Postul aci prezent vine demarat de reactii provocate la opinii exprimate de Traian Basescu in interviul de ieri 06 aprilie 2015 (Livia Stanciu ii raspunde lui Traian Basescu). Am gasit prin media rezumate precum acesta:

"Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, luni, că nu îi sună pe Florian Coldea, Codruţa Kovesi şi Livia Stanciu „din silă”, pentru că „sunt artizanii unui mod răvăşit de a face justiţie, fără respect pentru cel care nu este condamnat”, adăugând că nu exclude „posibilitatea să se creeze condamnări nedrepte”.

De aceea, considerand (ca tot omul) ca am si eu ceva de spus, incep sa spun:
Am lucrat intr-un domeniu de activitate unde "constitutia" este mai prost alcatuita decat Constitutia Romaniei (si deci, produce in aval, mai mari deformari, mai mari devieri de la rutele corecte pe care ar trebui . . . sa curga in calea lor, raurile, de la acest "izvor" si pana la "varsarea in ocean").
In tot rastimpul penitentei mele am tot incercat sa desfac ziduri, am incercat sa cooptez colaboratori nu sa punem de vreo rascoala, nu sa daramam zidurile ci (macar) sa adunam niste probe, probe din care, macar cine stie ce martieni (daca generatii prezente sau viitoare nu vor fi in stare) sa-si poata apleca ochii si sa poata analiza, spre a se vedea (ca la crosetat) unde a fost greseala, pana unde trebuie des-crosetat si de unde trebuie reluat "crescut"-ul.
Fiecare om are insa, propria-i politica de aplicat aspra vietii pe care o traieste, politica generata de acel motor intern pe care eu il numesc "volum de cunoastere" si . . . ce mai in sus si in jos, ne-am miscat ca niste sateliti artificiali pierduti prin spatiu, si oricat am incercat sa fac jonctiune cu vreunul, am ramas cu mainile intinse ca ale regelui Lear, pentru ca din partea ailalta interesul jonctionarii a fost . . . zero.

Prin natura lucrurilor (si pastrand proportiile si planul de desfasurare) probele mele sunt mult mai concrete decat cele ale Elenei Udrea, dar asa, luata "pe separat" cantitatea (zic eu imensa) de probe, nu are valoare mai mare decat urmatoarea propozitie pe care, iata, o copiez acum dintr-o carte ale carei pagini le deschid intamplator, alegand propozitia asta:".....M-am dezbracat in gradinita, pana la brau, si-am turnat peste mine o galeata de apa rece . . ."
Poate spune cineva ca cunoaste intregul context al cartii, deodata cu intrarea-i in posesie (in cunostinta), a acestui fragment?
Am inchis cartea fara sa ma fi uitat la pagina si nici macar eu nu il voi re-gasi usor. Iar eu am cartea langa mine. Ce te faci insa daca tu (mai intai) din imensitatea unei alexandriene biblioteci trebuie sa iei la mana carte cu carte, paragraf cu paragraf pana ajungi sa identifici paragraful citat de mine?

Falanga

Astfel ca, negasind macar inca o persoana care sa fi facut acelasi lucru, am ramas cu probele in sertar.
Daca le-as prezenta, ele ar fi usor intoarse impotriva mea. Este ca si cum ai merge, de unul singur, cu palosul si scutul impotriva unei falange romane si, poti avea toata dreptatea din lume, mori cu dreptatea in mana.
Ma opresc aici spunand doar ca, desi la pensie, puteam sa mai fi luat legatura cu fosti colegi, cu foste persoane cu care am co-existat pe aceeasi "Insula a diavolului", dar . . . nu am mai facut-o din sila (din greata).
Din sila (din greata) ca sistemul a mers (merge oricum, ca o avalansa, justa sau injusta) mai departe ca un Nautilus inspre Groapa Marianelor.
Cand nu constientizezi, cand percepi (ca vazand in oglinda) descensul ca ascens, nu te doare, dar peste mine Societatea a trecut ca un tanc peste o rama, si m-a aruncat ca pe o otreapa care nu mai trebuie intr-un colt. . . .

Santier in lucru . . .